Am observat că mulți membri noi intră în comunitate, dar nu ajung imediat la curs sau nu înțeleg cum funcționează platforma Skool. Așa că am creat această postare - ca să știi exact unde e totul și cum navighezi platforma. 🧭 1. Navigarea generală Sus, în bara de sus (vezi imaginea din postare), ai toate secțiunile importante: • Community (Comunitate) - locul unde se întâmplă totul. Aici vezi postările membrilor, task-urile, întrebările și victoriile. • Classroom (Cursuri) - aici este momentan doar cursul „Arta Disciplinei”. Toate lecțiile se găsesc în această secțiune. Este locul unde trebuie să începi. • Calendar - aici apar evenimentele live: Q&A-uri, provocări de grup, hot seats sau sesiuni tematice. • Members (Membri) - poți vedea toți membrii, poți interacționa cu ei sau poți scrie mesaje directe. • Map (Hartă) - îți arată din ce țări și orașe fac parte ceilalți membri. • Leaderboards (Clasament) - arată cât de activ ești și cât contribui. Cu cât ajuți mai mult, cu atât urci mai sus. • About (Despre) - găsești scopul comunității, regulile de bază și misiunea „Societății Disciplinei”. Dacă ești nou, începe mereu cu Classroom. 💬 2. Community - Inima platformei Tot ce se postează zilnic apare în tab-ul Community. Gândește-l ca pe un spațiu de lucru comun, unde împărtășim progres, idei și întrebări. Categoriile de postare: - General - gânduri, observații, reflecții personale. - Prezentări - prima postare pe care o faci: cine ești, ce te-a adus aici, ce vrei să schimbi. - Întrebări - orice întrebare ai o poți adresa aici. - Resurse - materiale utile, linkuri, cărți, documente. - Task-uri - locul unde postezi exercițiile practice din curs. - Victorii - oricât de mică ar fi, fiecare victorie contează. Scrie-le aici, sunt dovada progresului tău. ⚠️ Atenție: Când postezi, alege categoria potrivită. Dacă nu selectezi una, nu vei putea posta. 🎓 3. Classroom - Cursurile Aici găsești cursul „Arta Disciplinei”. Fiecare modul conține lecții scurte, clare și aplicabile.

Cu siguranță, cea mai mare minciună pe care mi-o spun este aceea că nu am motivație. De-a lungul vieții, am repetat adesea că „nu am chef” să fac anumite lucruri, folosind această scuză pentru a le evita. Un exemplu recent este legat de facultate: am ajuns să nu o mai pot continua tocmai din cauza acestei minciuni. Îmi spuneam mereu că nu am chef să învăț și, în loc să mă mobilizez, îmi pierdeam timpul cu activități neproductive, amânând studiul până în ultimele zile dinaintea sesiunii. Noul adevăr pe care îl aleg este acela că motivația nu apare de nicăieri, ea este creată de noi, că orice clipă petrecută așteptând să apară motivația este, de fapt, o clipă irosită și trebuie să acționăm fără să ne găsi scuze, pentru că acțiunea este cea care naște motivația, nu invers.

1. „Sunt dezordonat.” Realitate: Nu sunt dezordonat, am trăit ani întregi într-un haos emoțional care s-a reflectat în lucrurile din jur. Dezordinea mea era doar o formă de lipsă de control intern. Nou adevăr: Pot fi organizat. Pot crea ordine în jurul meu când încep să creez ordine în mintea mea. Pas concret: Am aranjat biroul complet. Am aruncat tot ce nu mai folosesc și mi-am notat în calendar 10 minute zilnic pentru întreținerea spațiului. 2. „Mă enervez repede.” Realitate: Mă enervez repede când simt că nu sunt ascultat. Nu e despre furie, e despre neputință. Nou adevăr: Pot să răspund fără să reacționez. Furia mea nu e un defect, e un semnal că am nevoie să fiu înțeles. Pas concret: În următoarea conversație tensionată, respir 3 secunde înainte de a răspunde. 3. „Sunt prea puțin.” Realitate: Nu am fost niciodată prea puțin. Doar am fost înconjurat de oameni care nu au știut să vadă multul din mine. Nou adevăr: Valoarea mea nu depinde de cine o recunoaște, ci de cine aleg eu să devin. Pas concret: Mi-am scris 3 lucruri la care mă pricep cu adevărat și le-am citit cu voce tare. 4. „Sunt diferit.” Realitate: Da, sunt diferit - dar asta e exact ce mă face valoros. Am încercat prea mult să mă potrivesc într-o lume care răsplătește conformismul. Nou adevăr: Nu mai vreau să mă potrivesc. Vreau să mă aliniez cu cine sunt. Pas concret: Mi-am notat 2 situații recente în care m-am cenzurat ca să plac și mi-am promis că vor fi ultimele. 5. „Nu am nicio șansă la un viitor mai bun.” Realitate: Am fost crescut să cred asta. Că un om ca mine nu ajunge departe. Dar adevărul e că nu mai sunt acolo. Nou adevăr: Viitorul nu e ceva ce am sau nu am. E ceva ce construiesc. Pas concret: Am scris planul clar care mă va face sa îmi îndeplinesc obiectivul meu principal din următoarele 90 de zile. Când am scris toate aceste etichete, am simțit că mă dezbrac de straturi de minciuni vechi. Nu am „descoperit” cine sunt, mi-am amintit. Identitatea nu se caută - se reconstruiește, cărămidă cu cărămidă, prin fiecare alegere care spune: „Asta sunt eu, cu adevărat.”

Bine ați venit în Societatea Disciplinei - locul în care oamenii vin să își construiască o viață mai bună, pas cu pas, prin fapte, nu prin motivație. Am creat acest spațiu dintr-un simplu motiv: pentru că, în lumea de azi, disciplina nu mai este un „lux”, ci o condiție de supraviețuire. Poți să fii inteligent, talentat, empatic sau bine intenționat - dar fără disciplină, totul se va pierde în haosul zilelor noastre. Fără disciplină, nu există direcție. Fără direcție, nu există sens. Pentru mine, orice om care își dorește să nu trăiască o viață nefericită ar trebui să se asigure că își construiește viața pe patru piloni fundamentali: 1. Sănătatea. Dacă nu ai sănătate, nimic nu mai contează. Nici succesul, nici banii, nici relațiile. Când corpul tău este epuizat, mintea ta se prăbușește. Disciplina este ceea ce te ține conectat la obiceiurile care îți dau energie, claritate și forță interioară. Nu doar să trăiești, ci să trăiești bine. 2. Banii. Nu ca scop, ci ca instrument. Lipsa controlului financiar aduce anxietate, stres, conflicte și pierderea libertății. În această comunitate, vom învăța cum să construim o relație sănătoasă cu banii - bazată pe responsabilitate, nu pe impuls. Pe strategie, nu pe noroc. 3. Relațiile. Poți avea toți banii și toată sănătatea din lume, dar dacă ești înconjurat de oameni care nu te susțin, care te trag în jos sau care nu te văd cu adevărat, totul devine în zadar. Relațiile mature cer disciplină: să asculți când nu vrei, să spui adevărul când ți-e frică, să renunți la oameni care nu te mai reprezintă, chiar dacă doare. 4. Sensul. Toate celelalte arii devin „fragile” fără un sens clar. Sensul este acel „de ce” care te face să te ridici dimineața din pat fără să sune alarma. Este combustibilul din spatele disciplinei. Fără sens, nu există direcție. Iar fără direcție, ești pierdut chiar și atunci când crezi că ai tot. De aici vine numele „Societatea Disciplinei”. Pentru că disciplina este firul roșu care unește toate aceste patru dimensiuni ale vieții.

Bună, mă numesc Emilia Hrum, iar dacă aș fi avut o astfel de comunitate acum 5 ani, viața mea de acum ar fi fost o viață pe care aș fi trăit-o pentru mine, nu doar ca efect al fricii de a fi judecată, fricii de a fi respinsă. Nu m-aș fi complăcut într-o mentalitate de victimă, unde orice afecțiune este o “boală”, un “handicap”, o viață în care, în loc să caut iubirea și autenticitatea, pentru că “nu le meritam”, căutam compasiunea ca formă a iubirii. M-aș fi văzut ca parte a unei comunități lângă care drumul nu ar fi mai fi fost văzut cu frică. Nu m-aș fi limitat doar la dorințe și idealuri perfecte, pe care voiam să le ating “peste noapte”, nu m-aș fi lăsat căzută în eșec, dezamăgire, critică, învinovățire, pentru că aș fi avut alți oameni lângă care empatia nu se rezuma la validare, iar visurile nu erau prea mari. Nu m-aș fi oprit doar în a încerca, ci și în a continua. Nu m-aș fi lăsat condusă “de nu pot”, “nu e de mine”, “nu reușesc”. Așa a arătat viața mea până la 18 ani: o adolescentă ascunsă, neștiută, izolată, căreia contactul vizual îi era greu de realizat, o fată a cărei voce nu o auzeai, o fată ce nu a învățat să se exprime. Să își exprime gândurile și opiniile, să își impună nevoile și limitele. Care uitase visurile Emiliei cea încrezătoare, visătoare, de la 11 ani, acea Emilia care știa clar ce voia, știa să zică ce avea de zis, chiar de cele mai multe ori “superioară”. O Emilia care deja începea să își construiască un “ideal perfect”: voia să fie cea mai deșteaptă, cea mai frumoasă, cea mai populară. Când adolescența și efectele ei s-au resimțit, la 13 ani, și a început să se vadă, și i se zisese indirect că e urâtă, atunci când a simțit respingere din partea “prietenei”, zicându-se că “nu are ce să vorbească cu ea, că e plictisitoare”, singurul lucru care îi rămăsese era “inteligența”. Iar atunci, când a avut primul eșec al ei școlar, în cadrul unui test, a început să se urască. Să se urască atât de tare, încât următoarea zi să se îmbolnăvească: autoimun.