Gestionarea Emoțiilor - Din Culisele Festivalului George Enescu - Partea 2

Sep 18 (edited) • 💬 General

Am reușit să îmi fac timp pentru încă un video din seria "Din Culise", iar de data aceasta vreau să fiu complet deschis și vulnerabil cu voi despre gestionarea emoțiilor într-un eveniment de acest calibru.

În acest video am vorbit despre roller-coaster-ul emoțional prin care am trecut în pregătirea pentru Festivalul George Enescu și cum am învățat să gestionez anxietatea, teama de eșec și presiunea performanței:

Principalele puncte discutate (rezumate de AI):

(00:02–02:43) Demitizarea ideii că muzicienii de înalt nivel nu au emoții - chiar și la cel mai înalt nivel, lucrurile nu "curg de la sine" și provocările emoționale sunt reale și intense

(02:43–04:28) Primul val emoțional: de la bucuria și entuziasmul de a fi invitat să cânt ca solist la Festivalul George Enescu, la realizarea că Jazz-ul nu este zona mea de confort principală

(04:28–06:32) Momentul critic: când am primit partiturile de jazz și mi-am dat seama de complexitatea repertoriului - swing-uri foarte rapide la 200 BPM care au generat anxietate și insomnie înainte de prima repetiție

(06:32–08:38) Prima repetiție și strategia de supraviețuire: cum am transformat panica în acțiune concentrată, mutându-mi focusul de pe emoția negativă pe pregătirea concretă și organizarea studiului

(08:38–12:47) Lecția perfecționismului: am realizat că standardele prea înalte îmi generau capcane emoționale - acceptarea că nu totul va ieși perfect m-a eliberat să mă concentrez pe minimum necesar plus aportul personal

(12:47–15:39) Al doilea concert și schimbarea emoțiilor: de la anxietate la o combinație între experiența anterioară (am mai susținut un concert similar cu vizualizare reușită) și provocarea că de data aceasta sunt solist pentru întreg concertul

(15:39–17:29) Provocarea noilor dimensiuni: de la 3 piese la 10-11 piese, fiecare fiind "un maraton" pentru bass, plus adăugarea mai multor solo-uri în ultima zi de repetiții

(17:29–19:32) Teama de eșec și strategiile de gestionare: cum evit să fiu nici prea relaxat, nici blocat de "dacă-uri", concentrându-mă pe pregătirea proactivă și pozițiile strategice pe scenă

(19:32–22:34) Exercițiul "Best case vs. Worst case scenario": realizarea că teama de eșec total este nerealistă și că acest concert este doar unul dintr-un lanț de mii de concerte, nu "concertul vieții"

(22:34–25:51) Tehnica transformării anxietății în entuziasm: corpul nu poate face diferența între panică și entuziasm (ambele au simptome similare), deci putem alege să reinterpretăm senzațiile

(25:51–27:44) Setarea așteptărilor minime și detașarea de perfecționism: țintesc către perfecțiune dar rămân atașat de standarde realiste, acceptând că se va face o medie naturală

(27:44–30:41) Reflecția finală: de ce fac muzică - dincolo de plăcerea de a cânta, muzica servește ca exemplu și îndrumare pentru cei din jur, ajutându-ne să ne ridicăm conștiința către excelență

Concluzia: Chiar și după 20 de ani de experiență pe scenă, emoțiile și provocările rămân reale.

Gestionarea lor nu înseamnă eliminarea lor, ci transformarea anxietății în energie constructivă prin pregătire, organizare și schimbarea perspectivei asupra "eșecului".

6 comments